Anozognozia este o afecțiune în care o persoană nu își recunoaște sau nu își conștientizează propria stare de sănătate. Această situație este frecvent întâlnită la persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer sau alte forme de demență, creând provocări suplimentare pentru familii și îngrijitori.
Deși din exterior poate părea încăpățânare sau negare, specialiștii consideră că acest fenomen este cauzat de deteriorarea unor regiuni cerebrale esențiale pentru autocunoaștere și conștientizare. Astfel, persoana afectată nu își dă seama de schimbările prin care trece, ceea ce poate duce la confuzie, frustrare și rezistență la ajutor.
Percepții diferite cauzate de anozognozie
Pentru a gestiona mai ușor dificultățile asociate cu anozognozia, este important să înțelegem perspectiva persoanei afectate. Persoanele cu anozognozie tind să minimizeze simptomele și să refuze tratamentul. În multe cazuri, combinația dintre demență și anozognozie se poate manifesta astfel:
- Negarea limitărilor: O persoană insistă că poate conduce, chiar dacă i s-a retras permisul, și se supără când i se refuză accesul la chei.
- Dificultăți în activități familiare: O mamă încearcă să gătească rețete complexe pentru sărbători, dar uită ingrediente sau sare pași importanți. Totuși, refuză ajutorul și devine frustrată dacă cineva intervine.
- Orientare defectuoasă: Un soț se rătăcește pe traseul obișnuit de plimbare, dar insistă că nu are probleme și vrea să iasă din nou a doua zi.
Este esențial să înțelegem că persoanele afectate nu neagă intenționat realitatea. Pur și simplu, creierul lor nu le permite să își recunoască boala. De aceea, în loc să le interzicem categoric anumite activități, putem adopta o abordare mai blândă, adaptată nivelului lor de înțelegere.
Anozognozia nu înseamnă neputință – Ce putem face?
Chiar dacă o persoană cu demență nu conștientizează boala, acest lucru nu înseamnă că nu mai poate face nimic. În loc să insistăm asupra lucrurilor pe care nu le mai pot face, îi putem ajuta să își valorifice abilitățile rămase, oferindu-le sprijin și încurajare.
Cercetătorii explică faptul că, în prezența anozognoziei, o persoană nu poate evalua obiectiv propriile capacități. Însă, noi le putem oferi suport printr-o comunicare calmă, constantă și empatică. Iată câteva strategii eficiente:
Permiteți-le să fie activi: Lăsați-i să participe la activități pe care le pot face în siguranță, cum ar fi împăturirea hainelor sau alte sarcini casnice simple.
Menținerea rutinelor familiare: Dacă obișnuiau să plătească facturile, oferă-le un card bancar expirat sau niște bancnote fără valoare pentru a simula această activitate. Dacă le plăcea să gătească, implică-i în sarcini simple, cum ar fi spălarea legumelor sau amestecarea ingredientelor.
Activități comune: Implicați persoana într-o activitate alături de dvs. De exemplu, gătiți împreună și lăsați-o să vă ajute cu sarcini pe care le poate face.
Conectați-vă emoțional, nu logic: Nu încercați să convingeți persoana că are probleme. În schimb, apelați la emoțiile lor și ascultați-le cu răbdare.
Gestionați-vă propriile emoții: Dacă persoana afectată vrea să facă ceva periculos, luați un moment pentru a vă calma înainte de a interveni.
Folosiți tehnici de distragere: Dacă cineva este supărat că nu mai poate conduce, validați-i frustrarea („Îți înțeleg supărarea, este greu”), apoi folosiți o scuză („Mașina este în service”) și propuneți o activitate alternativă („Hai să mergem la o plimbare împreună”).
Anozognozia este o provocare majoră atât pentru persoanele afectate de demență, cât și pentru cei care le îngrijesc. Deși este frustrant să vedem cum cei dragi nu își conștientizează limitările, este esențial să adoptăm o abordare blândă și empatică. În loc să încercăm să-i convingem de realitate, le putem oferi un mediu în care se simt în siguranță și valorizați, concentrându-ne pe ceea ce încă pot face.
|
