
Boala Huntington reprezintă o afecțiune neurologică ereditară care determină distrugerea progresivă a unor celule nervoase din creier. Evoluția bolii influențează funcțiile motorii, cognitive și comportamentale, cu impact important asupra calității vieții. Boala afectează în special structurile cerebrale implicate în controlul mișcărilor voluntare, al proceselor emoționale și al funcțiilor executive. La un procent semnificativ dintre pacienți, simptomele bolii au o evoluție lentă, ceea ce întârzie uneori stabilirea diagnosticului.
Ce este boala Huntington?
Boala Huntington este o boală genetică neurodegenerativă care produce modificări progresive la nivel cerebral. Boala Huntington afectează capacitatea unei persoane de a controla mișcările, de a lua decizii, de a procesa informații și de a-și menține echilibrul emoțional. Debutul bolii se produce, cel mai frecvent, la vârsta adultă, însă există și forme juvenile care se manifestă înainte de vârsta de 20 de ani. Evoluția simptomelor diferă de la o persoană la alta, atât în ceea ce privește intensitatea, cât și ritmul de progresie. Primele manifestări includ schimbări subtile ale comportamentului, dificultăți de concentrare sau mișcări involuntare discrete.
Cauzele bolii Huntington
Boala Huntington apare ca urmare a unei modificări genetice localizate la nivelul genei HTT, o secvență de ADN responsabilă de producerea unei proteine numite huntingtină, cu rol important în funcționarea normală a celulelor nervoase. Modificarea genetică produce o proteină cu structură anormală, care exercită efecte toxice asupra sistemului nervos central. Factorul determinant al bolii este moștenirea genetică. Afecțiunea nu apare din cauza alimentației, a stilului de viață sau a unor factori de mediu. Printre elementele implicate în apariția bolii se numără:
- mutația genei HTT;
- producerea proteinei huntingtină anormală;
- degenerarea progresivă a neuronilor;
- afectarea structurilor cerebrale responsabile de controlul mișcărilor.
Cum se transmite boala Huntington: particularități genetice
Boala Huntington se transmite prin mecanism autozomal dominant. O persoană care prezintă modificarea genetică la nivelul genei HTT are un risc de 50% de a transmite mutația fiecărui copil. Altfel spus, dacă unul dintre părinți prezintă mutația responsabilă de boală, copilul are o probabilitate de 50% de a moșteni fie gena modificată, fie copia normală a genei. Transmiterea genetică nu depinde de ordinea nașterii și nu se modifică în funcție de numărul copiilor din familie. Persoanele care nu moștenesc mutația nu dezvoltă boala Huntington și nu o pot transmite generațiilor următoare. Boala Huntington nu poate fi transmisă prin contact fizic și nu are caracter infecțios. Prezența modificării genetice reprezintă cauza directă a apariției simptomelor neurologice.
Semne și simptome ale bolii Huntington
Simptomele bolii Huntington apar progresiv, tine să fie inițial foarte ușoare și pot evolua pe parcursul mai multor ani, fără ca pacientul să se adreseze medicului. De cele mai multe ori, cu precădere la pacienții care trăiesc singuri, diagnosticul este stabilit abia în stadiile avansate ale bolii. Pe lângă manifestările motorii, există importante modificări comportamentale și cognitive. Intensitatea simptomelor diferă de la un pacient la altul. Unele persoane prezintă predominant manifestări motorii, în timp ce altele dezvoltă tulburări cognitive sau psihiatrice mai importante.
Manifestările motorii ale bolii Huntington
Mișcările involuntare, denumite coree, constituie un semn clinic caracteristic al bolii. Mișcările pot afecta membrele, trunchiul sau musculatura feței și pot varia de la gesturi discrete până la manifestări ample.
Pe lângă coree, pot să apară:
- tulburări de mers și de echilibru;
- rigiditate musculară;
- dificultăți de coordonare;
- tulburări de vorbire;
- dificultăți de masticație și înghițire;
- oboseală musculară și pierdere ponderală.
Manifestările comportamentale și cognitive
Boala Huntington produce modificări ale funcțiilor cognitive și ale comportamentului, uneori înainte de apariția simptomelor motorii evidente. Tulburările psihice și cognitive reprezintă o componentă majoră a bolii și pot avea un impact semnificativ asupra relațiilor familiale și profesionale. Pacienții pot prezenta:
- dificultăți de concentrare;
- reducerea capacității de planificare;
- probleme de organizare a activităților zilnice;
- iritabilitate, impulsivitate și dificultăți în gestionarea emoțiilor;
- tulburări de atenție și memorie;
- depresie și anxietate;
- tulburări obsesiv-compulsive ori manifestări psihotice.
Factori care pot agrava simptomele
Deși boala are o cauză genetică bine definită, există numeroși factori care influențează intensitatea simptomelor și capacitatea funcțională a persoanei afectate. Factorii care pot agrava simptomele includ:
- stresul psihic și emoțional;
- lipsa unui program regulat de somn;
- scăderea aportului nutrițional;
- sedentarismul;
- lipsa recuperării medicale;
- administrarea unor medicamente fără recomandare medicală;
- apariția unor afecțiuni asociate.
- consumul excesiv de alcool și utilizarea unor substanțe psihoactive.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul bolii presupune corelarea informațiilor clinice cu rezultatele investigațiilor genetice și neurologice. Procesul de evaluare începe cu analiza simptomelor și a istoricului familial, deoarece prezența rudelor diagnosticate reprezintă un element important în orientarea diagnosticului. Medicul neurolog efectuează o examinare clinică detaliată pentru identificarea tulburărilor motorii, cognitive și comportamentale. Diagnosticul diferențial include numeroase afecțiuni neurologice care pot produce simptome asemănătoare. Din acest motiv, investigațiile suplimentare sunt necesare pentru confirmarea diagnosticului.
Etapele diagnosticului pot include:
- examen neurologic complet;
- analiza istoricului familial;
- evaluare psihiatrică și cognitivă;
- test genetic pentru identificarea mutației genei HTT;
- investigații imagistice cerebrale, atunci când situația clinică o impune.
Testele genetice și importanța lor în diagnostic
Testarea genetică reprezintă metoda de referință pentru confirmarea diagnosticului de boală Huntington. Analiza genetică identifică numărul repetițiilor CAG prezente la nivelul genei HTT și permite stabilirea existenței mutației responsabile de apariția bolii. La pacienții cu boala Huntington, numărul repetițiilor fragmentelor CAG („copii” ale aceleiași secvențe genetice) depășește limita normală, uneori chiar de câteva ori, ceea ce determină apariția unor modificări care afectează progresiv celulele nervoase din creier. Testarea genetică poate confirma diagnosticul la persoanele simptomatice și poate identifica prezența mutației chiar și înainte de debutul clinic al bolii. Testarea genetică pentru boala Huntington este disponibilă în cadrul Centrului Medical PROMEMORIA. Dacă aveți în familie cazuri de boală Huntington, nu ezitați să ne contactați pentru o programare.
Tratamentul bolii Huntington
În prezent, nu există un tratament care să elimine cauza genetică a bolii Huntington sau să oprească procesul neurodegenerativ. Tratamentele disponibile au rolul de a controla simptomele și de a menține independența funcțională pentru o perioadă cât mai lungă. Tratamentul implică o abordare multidisciplinară, adaptată tipului și severității simptomelor. Opțiunile de tratament pot include:
- medicamente pentru controlul mișcărilor involuntare;
- intervenții psihologice și psihiatrice;
- kinetoterapie și programe de recuperare neurologică;
- logopedie (pentru tulburările de vorbire și înghițire);
- consiliere nutrițională.
Complicații ale bolii Huntington
Boala Huntington are un caracter progresiv și poate determina apariția unor complicații neurologice, fizice și psihice. În stadiile avansate ale bolii, mișcările involuntare și tulburările de coordonare cresc riscul de accidente și de căderi. Dificultățile de mers limitează mobilitatea și pot necesita utilizarea unor dispozitive de sprijin pentru deplasare. Pe măsură ce funcțiile neurologice se deteriorează, pacientul poate deveni dependent de ajutorul altor persoane pentru efectuarea activităților de bază. Complicațiile bolii Huntington includ:
- dificultăți severe de mers și de echilibru;
- tulburări de înghițire;
- malnutriție și scădere ponderală;
- infecții respiratorii;
- declin cognitiv progresiv;
- depresie și tulburări de comportament;
- pierderea independenței funcționale.
Prognostic pe termen lung
Boala Huntington este o afecțiune progresivă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează treptat în timp. Ritmul de evoluție diferă de la o persoană la alta, motiv pentru care prognosticul nu poate fi estimat cu exactitate imediat după stabilirea diagnosticului. În majoritatea cazurilor, primele simptome apar între 30 și 50 de ani, iar progresia bolii se întinde, de regulă, pe parcursul a 15-20 de ani de la debutul manifestărilor clinice.
Întrebări frecvente despre boala Huntington



