Demența frontotemporală este un grup de tulburări care apar atunci când celulele nervoase din lobii frontali și temporali ai creierului se atrofiază. Boala poate afecta comportamentul, personalitatea, limbajul și mișcarea.
Unele persoane cu demență frontotemporală pot suferi schimbări dramatice ale personalității și pot avea dificultăți de socializare, pot fi impulsivi sau pot manifesta tulburări emoționale, în timp ce alții își pot pierde capacitatea de a folosi și înțelege limbajul.
Demența afectează mai ales persoanele peste 65 de ani, dar demența frontotemporală tinde să înceapă la o vârstă mai fragedă. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate la persoane cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, deși poate afecta și persoanele mai tinere sau mai în vârstă.
Semnele demenței frontotemporale pot include:
– schimbări de personalitate și comportament – acționând necorespunzător sau impulsiv, apar egoist sau lipsit de simpatie, neglijând igienă personală sau pierderea motivației;
– dificultăți în luarea deciziilor, nehotărâre, apatie;
– dezinhibare;
– comportament compulsiv, repetitiv;
– schimbări în obiceiurile alimentare, în mod special – supraalimentare;
– probleme de limbaj și vorbire;
– probleme de memorie – acestea tind să apară doar mai târziu, spre deosebire de formele mai obișnuite de demență, cum ar fi boala Alzheimer;
– mișcări lente sau rigide, slăbiciune musculară sau dificultăți de înghițire;
– tulburarările funcţiilor executive (planificare, monitorizare, prioritizare);
– tendinţa de a repeta aceeaşi activitate sau aceleaşi cuvinte la nesfârşit în ciuda faptului că nu au niciun sens;
– tulburări de înţelegere a propoziţiilor complexe, însă nu şi a cuvintelor singular.
Demența frontotemporală este moștenită în aproximativ o treime dintre toate cazurile.. Nu există factori de risc cunoscuți pentru demența frontotemporală, cu excepția unui istoric familial sau a unei tulburări similare.
În unele cazuri de demență frontotemporală, în părțile afectate ale creierului se găsesc celule Pick care conțin o formă anormală de proteine.
Nu există un singur test care să diagnosticheze demență frontotemporală, astfel încât medicii încearcă să identifice boală prin excluderea altor cauze posibile.
– Analize de sânge – Sunt realizate pentru a se stabili dacă simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni
– Teste cognitive – Au rolul de a evalua capacitatea de a raționa a unei persoane și de a testa abilitățile de memorie. Acest tip de testare poate implică mai multe ore și este util pentru a se face diferența între diferite tipuri de demență.
– Explorările imagistice (CT sau RMN) au rolul de a furniza o imagine destul de clară a afecţiunilor cerebrale şi de a exclude un posibil accident vascular cerebral sau o tumoră.
– PET-CT sau SPECT pentru a se evalua activitatea cerebrală în lobii frontali şi temporali în stadiile timpurii (modificările de flux sangvin în aceste arii, utilizarea glucozei şi a oxigenului)
– Puncția lombară – pentru a testa lichidul spinal; acest lucru poate fi util pentru a exclude boală Alzheimer că fiind cauza simptomelor.
În prezent, nu există leac pentru demența frontotemporală sau un tratament care să o încetinească. Există însă tratamente care pot ajută la controlul unora dintre simptome.
Tratamentele includ:
– medicamente – pentru a controla unele dintre problemele de comportament antidepresive, antipsihotice;
– diverse terapii – cum ar fi fizioterapia , terapia ocupațională și terapia limbajului (logopedie);
– grupuri de sprijin – care pot oferi sfaturi cu privire la gestionarea simptomelor de la experți în demență și persoane care trăiesc cu demență frontotemporală și familiile acestora.