Dementa – Cauze, Simptome, Diagnostic & Tratament

Pe măsură ce speranța de viață crește, tot mai multe persoane și familii se confruntă cu provocările cognitive ale vârstei. Demența nu afectează doar memoria. Aceasta impactează întreaga viață de zi cu zi, relațiile și independența persoanei.

Recunoașterea timpurie a semnelor și accesul la evaluări medicale corecte pot face o diferență semnificativă în menținerea calității vieții și în gestionarea eficientă a simptomelor. Citește acest articol și află principalele cauze, simptome, metode de diagnostic și opțiuni de tratament ale demenței.

• Ce este demența?
• Tipuri de demență
• Cauze și factori de risc pentru demență
• Semne și simptome pentru demență
• Stadiile demenței
• Cum se pune diagnosticul pentru demență
• Tratamentul demenței
• Prevenirea demenței
• Complicații
• Cum se îngrijește un pacient cu demență
• Întrebări frecvente privind demența

Ce este demența?

Demența este o afecțiune progresivă care afectează funcțiile cognitive și are un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi. Aceasta implică:

• pierderi de memorie;
• dificultăți de gândire;
• probleme de limbaj;
• lipsa orientării în timp și spațiu;
• dificultăți în gestionarea activităților cotidiene.

Astfel de manifestări afectează semnificativ autonomia pacientului și calitatea vieții. Adesea, este necesară implicarea familiei și a unei echipe medicale pentru îngrijire adecvată.

Ca urmare a faptului că unele afecțiuni pot avea simptome asemănătoare demenței, confirmarea bolii se face întotdeauna de medic (neurolog, psihiatru). Printre patologiile cu manifestări similare demenței se numără:

• deficitul de vitamina B12;
• delirul;
• depresia;
• hipotiroidismul;
• tumorile cerebrale;
• infecții ale sistemului nervos;
• consumul cronic de alcool sau substanțe toxice.

În cazul acestor boli, afectarea cognitivă se remite după administrarea tratamentului adecvat. De aceea, stabilirea unui diagnostic corect reprezintă un prim pas esențial.

Tipuri de demență

Demența nu este o afecțiune unică, ci un termen care include mai multe boli caracterizate prin afectare cognitivă progresivă. Identificarea corectă a tipului de demență este esențială pentru stabilirea unui plan adecvat de tratament și pentru sprijinirea atât a pacientului, cât și a familiei.

Boala Alzheimer

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență. Simptomele specifice includ: 

• pierderea memoriei recente;
• dificultăți de concentrare;
• dezorientare în timp și spațiu. 

Pe măsură ce boala evoluează, pacienții pot întâmpina dificultăți în gestionarea activităților zilnice și schimbări de comportament. Evoluția este progresivă, de obicei lentă, iar diagnosticarea timpurie permite inițierea unor strategii terapeutice care pot încetini declinul cognitiv.

Demența vasculară

Demența vasculară apare ca urmare a leziunilor cerebrale cauzate de accidente vasculare cerebrale sau ischemii repetate. Semnele specifice includ:

• dificultăți de concentrare;
• încetinirea gândirii;
• afectarea funcțiilor de planificare și executive. 

Pacienții prezintă adesea risc cardiovascular crescut. De aceea, controlul factorilor de risc (hipertensiune, diabet, hipercolesterolemie) este esențial pentru prevenirea progresiei bolii.

Demența mixtă 

Demența mixtă este o formă care prezintă elemente atât din boala Alzheimer, cât și din demența vasculară. Aceasta poate determina o progresie mai rapidă a simptomelor cognitive și afectarea simultană a mai multor funcții cognitive (memoria, atenția). Managementul terapeutic implică atât tratamentul simptomatic, cât și controlul factorilor de risc vascular.

Demența frontotemporală 

Această formă de demență afectează în special lobii frontali și temporali. În dementa frontotemporala apar modificări semnificative ale personalității și comportamentului, cum ar fi:

• impulsivitate;
• apatie;
• comportament social inadecvat;
• dificultăți de limbaj.

Demența cu corpi Lewy

Demența cu corpi Lewy se caracterizează prin următoarele simptome principale:

• halucinații vizuale;
• rigiditate musculară;
• tulburări de somn;
• afectarea memoriei;
• simptome parkinsoniene (tremor, încetinire a mișcărilor). 

Pacienții pot prezenta fluctuații semnificative ale stării cognitive, confuzie și probleme de atenție. În dementa cu corpi Lewy este necesară o abordare terapeutică atentă, deoarece anumite medicamente pot agrava simptomele.

Alte forme de demență

Există și alte tipuri mai puțin frecvente, printre care:

• Demența asociată bolii Parkinson – caracterizată prin afectarea memoriei și a funcțiilor executive, adesea în contextul simptomelor motorii parkinsoniene.
• LATE (Limbic-predominant Age-related TDP-43 Encephalopathy) – implică pierderi de memorie și afectare limbică, mai frecvent la vârstnici.
• Encefalopatii – afecțiuni cerebrale care pot determina declin cognitiv reversibil sau ireversibil, de exemplu encefalopatia hepatică sau posttraumatică.
• Demența precoce – apare înainte de vârsta de 65 de ani și poate include forme genetice sau neurodegenerative rare.

Cauze și factori de risc pentru demență

Demența reprezintă una dintre principalele cauze de dizabilitate cognitivă la adulții vârstnici, afectând milioane de persoane la nivel global. Deși mecanismele exacte variază în funcție de tipul de demență, cercetările arată că aceasta apare ca rezultat al unui cumul de factori genetici, biologici și de mediu, care influențează sănătatea creierului pe termen lung.

Identificarea factorilor de risc ajută la înțelegerea cauzelor și oferă oportunități pentru intervenții preventive. Studiile internaționale evidențiază că aproximativ un sfert dintre cazurile de demență pot fi prevenite prin controlul factorilor de risc modificabili, precum:

• alimentația săracă în nutrienți;
• consumul excesiv de alcool (chiar și ocazional);
• fumatul;
• lipsa somnului suficient;
• sedentarismul.

Pe lângă elementele stilului de viață, există și alți factori de risc care favorizează apariția demenței, cum sunt:

• bolile neurologice degenerative;
• accidentele vasculare cerebrale;
• traumatismele craniene;
• vârsta;
• predispoziția biologică;
• factorii genetici și ereditari.

Semne și simptome pentru demență

Identificarea simptomelor demenței este esențială pentru diagnosticarea bolii și prescrierea tratamentului adecvat încă din stadiile incipiente. Manifestările specifice evoluează progresiv și afectează autonomia și calitatea vieții pacientului. De aceea, dacă recunoști aceste semne la cei dragi, este momentul să consulte medicul.

Simptome cognitive ale demenței

Printre cele mai frecvente manifestări cognitive se numără:

• pierderi de memorie (este afectată predominant memoria de scurtă durată);
• dificultăți de concentrare;
• confuzie;
• slabă orientare temporo-spațială;
• dificultăți în recunoașterea persoanelor apropiate.

Simptome psihologice și comportamentale pentru demență

Pe lângă modificările cognitive, pacienții pot prezenta:

• stări anxioase;
• depresie;
• halucinații vizuale sau auditive;
• episoade de paranoia (idei delirante, suspiciune excesivă);
• iritabilitate;
• agitație.

Modificări de personalitate și dificultăți sociale 

Demența poate produce modificări semnificative ale personalității, care se văd și în interacțiunile sociale. Astfel, o persoană care se confruntă cu această patologie poate experimenta:

• izolare socială;
• introversie accentuată;
• diminuarea comunicării.

Pe de altă parte, în demența frontotemporală, modificările de personalitate apar precoce și se manifestă preponderent prin comportamente inadecvate, printre care se numără:

• impulsivitate crescută;
• reducerea inhibițiilor;
• lipsa empatiei.

Simptome specifice fiecărui tip de demență

Toate formele de demență sunt caracterizate prin tulburări de memorie, cogniție și comportament. Însă fiecare tip are un profil distinct de simptome, care poate ghida diagnosticul:

• Boala Alzheimer – Debutează cu afectarea memoriei de scurtă durată. În stadii mai avansate apar dezorientarea, dificultățile de vorbire și tulburările de gândire.
• Demența vasculară – Simptomele apar după un accident vascular cerebral sau mai multe evenimente ischemice. Pot include lentoare în gândire, tulburări de atenție, afectarea mersului și instabilitate emoțională.
• Demența frontotemporală – Se caracterizează prin schimbări marcate de personalitate și comportament, impulsivitate, pierderea empatiei și dificultăți de limbaj. În fazele avansate, pot apărea tulburări motorii.
• Demența cu corpi Lewy – Se manifestă prin halucinații vizuale frecvente, fluctuații ale atenției și cogniției, rigiditate musculară, tulburări de somn și simptome asemănătoare bolii Parkinson. 
• Demența mixtă – Apare când pacientul prezintă elemente din mai multe tipuri de demență. Cel mai adesea sunt prezente simptome din boala Alzheimer și demența vasculară, ceea ce face diagnosticul și tratamentul mai complexe.

Stadiile demenței 

Evoluția bolii se face treptat, iar recunoașterea fiecărei etape contribuie la stabilirea unui plan adecvat de tratament. În acest mod, pacientul cu demență beneficiază de un plan de îngrijire adecvat nevoilor sale.

Stadiul incipient al demenței

În această etapă. apar semnele timpurii ale demenței, care pot fi ușor confundate cu procesul normal de îmbătrânire. Cele mai frecvente simptome de demență includ: 

• afectarea memoriei (uitare);
• dificultăți de concentrare;
• dezorientare ușoară temporo-spațială;
• schimbări subtile de personalitate. 

Pacienții sau membrii familiei pot observa primele semne ale demenței. În astfel de situații, este important să se apeleze la un psiholog sau medic psihiatru pentru o evaluare cognitivă amănunțită. Ulterior, în funcție de rezultate, poate fi contactat și medicul neurolog. În această fază este esențial să se investigheze cauzele posibile ale demenței și să se stabilească un plan adecvat de monitorizare și urmărire a evoluției stării pacientului.

Stadiul moderat al demenței

Pe măsură ce boala avansează, autonomia pacientului scade parțial. Apar probleme de siguranță (uitarea aragazului aprins, rătăcirea pe stradă), iar familia trebuie să se implice activ în îngrijirea pacientului cu demență senilă. 

În acest stadiu pot apărea manifestări psihologice precum halucinațiile în demență sau episoadele de paranoia ca simptom al bolii. Pacienții diagnosticați cu boala Alzheimer sau cu demență vasculară prezintă un declin cognitiv evident, dar și dificultăți în realizarea activităților zilnice.

Stadiul sever al demenței

În ultima fază a demenței, pacientul devine complet dependent de îngrijire. Comunicarea este afectată sever, pot apărea tulburări de deglutiție, incontinență (pierderea involuntară a controlului asupra vezicii urinare sau a sfincterului anal) și imobilizare la pat. 

Aceasta este considerată faza terminală a demenței, cu simptome complexe ce necesită sprijin medical și paliativ. În funcție de tipul bolii manifestările pot varia, dar prognosticul rămâne grav. Întrebările frecvente pe forumuri precum „câți ani trăiește un om cu demență?” reflectă îngrijorarea familiilor, dar răspunsul diferă în funcție de tipul și stadiul bolii. În general, supraviețuirea variază între 5-10 de ani de la diagnostic.

Cum se pune diagnosticul pentru demență

Diagnosticarea demenței implică un proces complex, realizat de către medicul specialist. Acesta cuprinde mai multe etape:

• Examinarea clinică și anamneza - Medicul discută cu pacientul și cu apropiații pentru a înțelege evoluția simptomelor. Se evaluează istoricul medical personal al membrilor familiei (diabet, hipertensiune) și factorii de risc.
• Teste neuropsihologice (test demență, evaluare cognitivă) - Se aplică scale și baterii standardizate pentru evaluarea memoriei, atenției, limbajului, orientării spațio-temporale și funcțiilor executive. Aceste teste ajută la cuantificarea deficitului cognitiv și la monitorizarea progresului bolii.
• Analize de laborator - Se verifică eventualele cauze reversibile care pot imita sau agrava un tablou de demență: nivelul anumitor vitamine (vitamina B12, acid folic), funcția tiroidiană (TSH, T3, T4), glicemia, teste hepatice și renale, evaluarea statutului metabolic și al electroliților.
• Investigații imagistice - Acestea sunt utile pentru identificarea leziunilor structurale (atrofie - scăderea volumului creierului, leziuni vasculare, tumori) sau pentru a evidenția tipare specifice de degenerescență. CT (tomografia computerizata) și RMN (rezonanță magnetică nucleară) sunt de obicei primele opțiuni. PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni combinată cu tomografie computerizată) este utilizată pentru a evalua atât anatomia, cât și activitatea metabolică a diferitelor zone din creier, un indicator pentru stabilirea tipului de demență.
• Diagnostic diferențial - Este esențial să se excludă alte cauze de declin cognitiv sau simptome comportamentale, cum ar fi depresia (pseudodemența), delirul, tulburările metabolice, infecțiile sau boala Parkinson cu componente cognitive.

Pentru o evaluare completă sau pentru programarea unui consult de specialitate, puteți apela la Centrul Medical PROMEMORIA. Aici beneficiați de servicii oferite de specialiști cu peste 20 de ani de experiență în diagnosticarea și tratarea bolilor de memorie. 

Tratamentul demenței

În prezent, demența nu are un tratament curativ. Însă există soluții care pot încetini progresia bolii, ameliora simptomele și îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Abordarea terapeutică include atât tratament medicamentos, cât și intervenții non-farmacologice și managementul bolilor asociate.

Tratament medicamentos pentru demență

Cele mai utilizate medicamente pentru demență sunt inhibitorii de colinesterază (donepezil, rivastigmină, galantamină) și memantina. Acestea acționează asupra neurotransmițătorilor implicați în funcțiile de memorie și cogniție. Nu vindecă boala, dar pot încetini declinul cognitiv și stabiliza simptomele pentru o perioadă de timp.

În stadiile moderate și avansate, pot fi necesare și alte medicamente pentru gestionarea problemelor de comportament și agitație. În unele situații, medicul poate recomanda medicație psihotropă (calmante) pentru demența senilă sau tratamente specifice pentru episoade de agitație în demență, însă acestea trebuie administrate cu mare prudență și doar sub supraveghere medicală strictă.

Tratament non-farmacologic pentru demență

Pe lângă terapia medicamentoasă, intervențiile non-farmacologice joacă un rol crucial. Printre acestea se numără:

• terapia ocupațională;
• programele de stimulare cognitivă (jocuri de memorie, activități creative, exerciții de orientare);
• sprijinul psihologic acordat pacientului și familiei. 

Aceste metode ajută la menținerea independenței cât mai mult timp. În plus, contribuie și la ameliorarea tulburărilor de comportament.

Managementul bolilor asociate demenței

Multe persoane cu demență au și alte afecțiuni cronice. Controlul diabetului, al hipertensiunii, al dislipidemiei (nivelul de colesterol crescut) și tratamentul depresiei sunt esențiale pentru a preveni agravarea declinului cognitiv și pentru a menține o stare generală mai bună. Un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată și activitate fizică adaptată, completează planul de management.

Îngrijirea paliativă în stadiile terminale

În faza terminală a demenței, pacientul devine complet dependent de îngrijire. În această etapă, accentul se pune pe îngrijirea paliativă. Aceasta are ca scop ameliorarea durerii și menținerea confortului pacientului. Sprijinul emoțional pentru familie și deciziile etice privind îngrijirea devin parte integrantă a procesului.

Prevenirea demenței 

Nu există metode confirmate care să prevină complet apariția demenței. Însă numeroase studii arată că adoptarea unui stil de viață sănătos și controlul factorilor de risc pot reduce considerabil probabilitatea de a dezvolta boala sau chiar pot întârzia debutul acesteia.

Prevenirea demenței se bazează pe obiceiuri simple, dar esențiale pentru sănătatea creierului:

• dietă mediteraneană;
• activitate fizică regulată;
• controlul hipertensiunii;
• menținerea unor valori optime ale glicemiei;
• normalizarea valorii colesterolului;
• renunțarea la fumat;
• stimulare cognitivă constantă (citit, jocuri logice, puzzle);
• somn odihnitor;
• gestionarea stresului.

Complicații privind demența

Evoluția demenței este adesea însoțită de diverse complicații care afectează atât pacientul, cât și familia acestuia. Acestea pot fi destul de costisitoare și pot afecta sever calitatea vieții.

Demența poate genera numeroase complicații care afectează sănătatea și autonomia pacientului, precum:

• depresie;
• anxietate;
• tulburări de somn;
• malnutriție;
• deshidratare
• infecții frecvente;
• imobilizare prelungită;
• escare.

Pe măsură ce demența avansează, apar frecvent probleme de siguranță, precum accidente domestice sau dezorientare temporală (uită unde se află, nu mai știe cum să ajungă acasă). Acestea pun pacientul în situații de risc și necesită supraveghere permanentă. În același timp, îngrijirea zilnică devine o povară emoțională și fizică pentru familie și îngrijitori, ducând la stres, oboseală și uneori epuizare. În astfel de situații, sprijinul medical, psihologic și social este esențial pentru a proteja atât pacientul, cât și pe cei care îl îngrijesc.

Cum se îngrijește un pacient cu demență

Îngrijirea unei persoane cu demență este un proces complex, care necesită implicarea familiei, sprijinul medical și social. Scopul este de a asigura pacientului siguranță, confort și demnitate, simultan cu susținerea celor care îl îngrijesc.

Familia are un rol central în supravegherea zilnică, oferind sprijin emoțional și ajutând la desfășurarea activităților de bază. Însă personalul medical specializat poate completa acest sprijin prin expertiza lor medicală și prin adaptarea îngrijirii la nevoile fiecărui stadiu al bolii. 

În stadiile avansate ale bolii, poate fi necesară internarea într-un centru de îngrijire specializat, unde personalul medical oferă monitorizare permanentă și tratamente adaptate. De asemenea, trebuie luată în considerare și desemnarea unui tutore, care să ia deciziile medicale în interesul pacientului, respectând drepturile acestuia. Este esențial ca aceste aspecte să fie discutate din timp, pentru a respecta cât mai mult voința și demnitatea persoanei afectate.

Încă de la debutul bolii, consilierea psihologică și programele educaționale sunt utile atât pentru persoanele diagnosticate, cât și pentru membrii familiei. Acestea ajută la înțelegerea bolii, la gestionarea emoțiilor și la dezvoltarea unor strategii eficiente de adaptare.